Iolitul sau cordieritul este un aluminosilicat de magneziu și fier studiat de geologul francez Pierre Cordier (1877-1861). Se formează în roci sedimentare metamorfozate de magmă. Numele dat în 1913 varietății de calitate gemologică, iolitul, vine de la cuvântul grec pentru culoarea violet. Mai e numit „safir de apă” și „busola vikingilor”, datorită proprietății de a polariza lumina, folosită pentru a afla poziția soarelui în zilele înnorate. Iolitul își schimbă culoarea după direcția luminii față de axele de cristalizare, fiind când albastru-violet, când cenușiu-bleu deschis. Câteodată, în gemele din Sri Lanka se observă incluziuni de hematit care dau o lucire roșie (iolit injectat) sau, foarte rar, o stea cu 4 raze. Alteori, paiete de incluziuni metalice îi dau sclipiri asemănătoare celor ale aventurinului, sau efectul de ochi-de-pisică. Iolitul nu poate fi tratat termic pentru îmbunătățirea culorii, din cauza punctului de topire scăzut. Duritatea lui variază între 7 și 7,5, de aceea trebuie protejat de zgârieturi și curățat doar cu apă și săpun.
A fost identificat în 1813 în specimene provenind din Spania (Nijar, Almería). În Europa mai apare în mina de cositor Geevor din Cornwall. Gemele provin mai ales din Australia (Teritoriul de Nord), India (Madras), Sri Lanka, Myanmar (Mogok), Tanzania (Babati) și altele. Majoritatea specimenelor sunt sub 10 carate, cele de peste 15 carate fiind de obicei demne de colecțiile muzeale. Cel mai mare cristal a fost găsit în Wyoming și cântărește 4.800 g.
Iolitul este piatra celei de a 21-a aniversări a căsătoriei. Îmbunătățește vederea, fiind legat de chakra celui de-al treilea ochi. Sporește creșterea spirituală și curiozitatea, trezește puterile psihice, aduce gânduri mai pure, bunătate, empatie, acceptare de sine.